Mai multi angajati ai Oficiului de Cadastru Iasi suspectati de fraude imobiliare au fost audiati la DNA

Mai multi angajati ai Oficiului Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OJCPI) Iasi suspectati de implicare in afaceri ilegale cu terenuri si imobile au fost chemati, miercuri, la DNA, pentru audieri, printre cei vizati numarandu-se si directorul institutiei, Narciza Nedelcu (PDL), informeaza Mediafax.

Surse judiciare au precizat pentru agentia de presa citata ca, in total, zece angajati ai OJCPI Iasi ar fi fost chemati la audieri la sediul DNA Iasi, iar acuzatiile se refera, printre altele, la fals si uz de fals.

In jurul orei 12.00, directorul OJCPI Iasi, Narciza Nedelcu, consilier judetean al PDL, s-a intors la sediul OJCPI. Aceasta a declarat pentru Adevarul ca procurorii i-au pus doar niste intrebari. „Am fost chemata la DNA dimineata. Mi s-au pus niste intrebari si am dat niste raspunsuri. Nu comentez in niciun fel acuzatiile care mi se aduc. Pot sa va spun ca nu sunt probleme mari la OCPI sau probleme cu terenuri”, a precizat sefa OJCPI.

Potrivit Adevarul, la audieri au fost chemati si Dumitru Daniel Dascalu si Iulian Daniel Buiciuc. Avocata celor doi functionari, Gabriela Gradinaru, a declarat: „Impotriva clientilor mei s- a inceput urmarirea penala pentru abuz in serviciu contra intereselor publice si fals intelectual. Azi li s-au adus la cunostinta invinuirile „, a declarat Gabriela Gradinaru, avocata celor doi functionari.  In acelasi dosar mai sunt cercetati Liviu Baltatu, Narciza Nedelcu si alte 12 persoane fizice si juridice.

In decembrie 2011, doi angajati ai OJCPI Iasi, Cosmin Radu si Ovidiu Plesescu au fost arestati, alaturi de alte patru persoane, fiind acuzati de implicare in afaceri ilegale cu terenuri si imobile in municipiul Iasi. Cele sase persoane au fost ulterior eliberate, iar din luna februarie a acestui an ancheta a fost preluata de procurorii DNA, dupa ce DIICOT si-a declinat competenta in acest caz.

Ancheta a fost declansata de procurorii DIICOT la jumatatea anului 2011, dupa ce unui iesean i s-a propus sa cumpere un teren in municipiu, acesta constatand, dupa ce s-a deplasat la amplasamentul respectiv, ca, de fapt, terenul era al lui.

Barbatul a depus o reclamatie la Oficiul de Cadastru din Iasi, care a declansat o ancheta interna. In urma acesteia, doi angajati ai Oficiului, Ovidiu Plesescu si Cosmin Radu, au fost sanctionati prin taierea a 10 la suta din salariu, iar conducerea institutiei a sesizat anchetatorii pentru a fi incepute cercetari.

In total, o grefiera, trei angajati ai Oficiului iesean de Cadastru si Publicitate Imobiliara si alte 17 persoane sunt cercetate in legatura cu afacerile imobiliare din Iasi, prejudiciul fiind considerat de catre DIICOT drept unul considerabil, avand in vedere suprafata mare si amplasamentele terenurilor.

Sursa : Hotnews.ro

Posted in Stiri.

One Comment

  1. Pingback: Mai multi directori OCPI schimbati din functie in ultima perioada

Comments are closed.